Sursă foto: www.prosport.roArbitrul Alexandru Tudor este ca Data din Star Trek. Nu știe să zâmbească și nici nu vrea să învețe. “Sunt prea concentrat, nu am timp de zâmbete”, spune sobru cel mai bun arbitru român al momentului, care în 6 zile, a condus de la centru Barcelona – Basel în Liga Campionilor și derby-ul Rapid – Steaua.
Lui Tudor i se zice Brad Pitt, dar arată mai degrabă ca un preot tânăr, abia ieșit de pe băncile Teologiei. Vorbește puțin, apăsat, în propoziții scurte, cu multe cifre. La el, punctul este punct. Nu există ezitare. “Respect fotbaliștii, dar evit discuția cu ei pe teren. Din diplomație”, explică încruntat arbitrul.
În ultimii doi ani, Alexandru Tudor a înțeles că un arbitru bun este și discret. La derby-ul din Giulești, fluiera parcă în șoaptă. “Cel mai mare arbitru este cel din fața televizorului. Dacă mie îmi dați ecran, sunt mai tare ca oricine”, se apără centralul, care nu a văzut că Boya l-a călcat pe Goian în Giulești. Își asumă greșeala fără să clipească: “Nici nu am oprit jocul!”
Alexandru Tudor este diplomat și dur, dar nu fals. Poate doar puțin teatral, cu gesturile lui categorice și cu încruntarea lui care nu suportă contrazicere. Spune că este mulțumit că primește 1500 euro pe meci, minus cheltuieli. “Eu aș arbitra și pe gratis, pentru că iubesc arbitrajul”, este pledoaria centralului care nu vorbește niciodată la telefon în ziua meciului: “Este o risipă de energie!”.
Acest Data parcă s-a teleportat în fotbalul nostru cu klingonieni, din altă civilizație. Dintr-o lume în care a zâmbi, a te certa cu cineva sau a sta la taclale la telefon înseamnă pierdere de timp. O lume disciplinată ca la cazarmă. Aici, în lumea klingonienilor, Data recunoaște că se miră când fotbaliștii refuză să trișeze și nu cad atunci când simt om lângă ei. “Este o atitudine ne-românească.” A fi român înseamnă uneori... și a fi klingonian!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu